Afterschool
EK ZENTRUM

Afterschool EK ZENTRUM – Educație, dezvoltare și cultură în limba germană

La Afterschool EK ZENTRUM, ne propunem să consolidăm și să îmbunătățim cunoștințele de limba germană ale copiilor printr-un program educațional suplimentar, care completează activitatea școlară într-un mod echilibrat și plăcut.

Activitati adaptate dezvoltarii

Programul include activități gândite special pentru a sprijini dezvoltarea intelectuală, emoțională, socială și fizică a fiecărui elev.

Suport Educational

Copiii își efectuează temele într-un mediu organizat, cu sprijinul unei învățătoare vorbitoare de limba germană și beneficiază de lecții suplimentare pentru aprofundarea limbii.

Proiecte tematice periodice

Organizăm proiecte tematice inspirate din:
• Tradițiile și cultura germană: Ziua Germaniei, Sfântul Martin, Carnaval
• Cultura locală: Ziua României
• Teme actuale: Proiecte de ecologie, dezvoltare personală, desfășurate în limba germană.

Ce oferim:

Transport asigurat – Preluare directă de la școală

Timp de relaxare – Pauze active, în aer liber sau în interior

Suport educațional – Realizarea temelor cu sprijin specializat

Gustare de după-amiază – Snack sănătos pentru energie

Activități de limba germană – Activități suplimentare, interactive și exerciții si jocuri educative

Masă de prânz – Echilibrată și hrănitoare

Activități opționale – Șah, limba engleză, ateliere creative, dezvoltare personală